Opera tibetană, Ace Lhamo sau Lhamo, care înseamnă Zână în tibetană, este opera tradițională a Tibetului. Se spune că această operă a fost creată de Drupthok Thangthong Gyalpo, un călugăr și constructor de creasta în secolul al XIV-lea.
Punctul culminant al lui Lhamo este masca sa. De obicei, pe fruntea măștii există un motiv al Soarelui și Lunii. Din mască poate fi identificat rolul jucătorului. O mască roșie se referă la Rege; un verde regina; un lama galben și zeități etc.
Thangka, văzută în fiecare mănăstire și altar de familie din Tibet, este de fapt un fel de pictură tibetană tip banner și este un tip unic de artă care aparține culturii tibetane.
Ceaiul tibetan cu unt este băutura indispensabilă a vieții de zi cu zi pentru poporul tibetan. Este bun pentru oameni în multe feluri: pentru a ajuta la menținerea corpului cald, pentru a-și potoli foamea, pentru a ajuta digestia, pentru a promova un sistem cardiovascular sănătos, pentru a curăța organismul de acid lactic acumulat. , și întinerește puterea interioară și crește rezistența.
Călătorii în Tibet pot găsi pietre de mani și movile de piatră de mani aproape peste tot, în mănăstiri, lângă sate, de-a lungul potecilor și pe munți. Uneori sunt decorate cu coarne de oaie și de iac. De obicei, mantra universală, Om Mani Padme Hum, este înscrisă pe acestea. plăci netede de piatră, pietricele și roci. Imaginile zeităților și marilor adepți și textele sutrelor sunt, de asemenea, teme comune.
Tsatsa, cu originea în sanscrită, este o formă tipică de artă budistă tibetană. De fapt, tsatsas sunt tăblițe votive în budismul tibetan, de obicei impresii de lut realizate cu o matriță de metal care conține imaginea scobită, inversată a unei zeități, a unei stupa sau a altor simboluri sacre.
Steagulele de rugăciune care fluturează pot fi adesea găsite împreună cu grămezi de pietre de mani pe acoperișuri, trecători de munte, treceri de râuri și alte locuri sacre.
Există două tipuri de steaguri de rugăciune, cele orizontale numite Lungta în tibetană și cele verticale numite Darchor. Steaguri de rugăciune orizontale sunt pătrate conectate la marginile superioare printr-un fir lung. Steagulele de rugăciune verticale mai puțin utilizate sunt de obicei pătrate individuale sau grupuri de pătrate cusute pe stâlpi care sunt plantați în pământ sau pe acoperișuri.
Roțile de rugăciune, numite Chokhor în tibetană, sunt obiecte religioase foarte comune în Tibet. O roată de rugăciune de mână este un cilindru gol din lemn sau metal atașat de un mâner. Mantrele Om Mani Padme Hung sunt imprimate sau gravate în relief pe cilindru. cilindrul este o greutate de plumb cu un lanț, care facilitează rotația.
Artă și cultură TibetTibetanii își împărtășesc regiunea și cultura unică cu Menpa, Luopa, chinezii Han, Hui, Sherpa și câțiva oameni Deng. Tibetanii sunt oameni optimiști și fericiți. Deci pur și simplu a fi în Tibet este o experiență culturală în sine. Cu toate acestea, dacă acest lucru nu este suficient, Tibetul oferă multe oportunități de a explora și de a afla despre cultura sa unică. Există o mulțime de muzee, teatre, opere și galerii pentru a-i ține foarte ocupați pe cei cu tendințe culturale.
Prezentarea Hada (sau Khatag) este o practică tradițională de respect și ospitalitate în Tibet. Dacă oamenii prezintă un Hada unei statui sau unui înalt lama, el/ea ar trebui să ridice Hada deasupra umerilor și să se încline. Când oamenii obișnuiți primesc un Hada, este corect să-l accepți cu ambele mâini. Adaugă întotdeauna un „La” după numele cuiva pentru a-ți arăta respectul, de exemplu Tashi La. Adresează-te unui înalt lama cu „Rinpoche La” și unui lama comun cu „Geshe La”. , chiar dacă s-ar putea să nu fie un Gheshe. Există câteva reguli comune de reținut dacă oamenii intenționează să viziteze o mănăstire. Mergeți întotdeauna în sensul acelor de ceasornic în jurul altarelor religioase, stupa, pietrele Mani și roțile de rugăciune. Cu toate acestea, dacă oamenii vizitează o mănăstire Bon, atunci mergeți în sens invers acelor de ceasornic. Deși călugării își scot pantofii la intrarea într-o cameră, este acceptabil să intre într-o încăpere fără a scoate pantofii vizitatorilor. Este permisă intrarea înăuntru în timpul sesiunii de cântări. Stai sau stai în spate, fără conversație zgomotoasă și ireverentă. De asemenea, este considerată o etichetă adecvată să oferi niște bani în timpul vizitei la o mănăstire. Următoarele sunt considerate tabu:
Drupthok Thangthong Gyalpo a organizat prima reprezentație cu ajutorul a șapte fete drăguțe pentru a strânge fonduri pentru a construi poduri pentru a îmbunătăți transportul și a facilita pelerinaj. Tradiția a fost transmisă și dezvoltată în operă tibetană, populară în întreaga regiune. De obicei se țineau spectacole cu diverse ocazii festive, precum Shoton, în sesiunea în care trupe de profesioniști și amatori sunt convocate la Lhasa pentru a-l distra pe Dalai Lama și călugării în Potala, Drepung sau Norbulingka. Învățăturile budiste și istoria tibetană sunt sursele de inspirație ale Operei Tibetane, așa că cea mai mare parte a repertoriului acesteia se bazează pe povești budiste și istoria tibetană. Drama tradițională este o combinație de dansuri, cântece, cântece și măști.
Un spectacol de operă tibetană urmează proceduri fixe. Fiecare reprezentație începe cu purificarea scenei și o binecuvântare pentru Dumnezeu. Un narator cântă un rezumat al poveștii în versuri. Apoi interpreții intră și încep să danseze și să cânte. Spectacolul se termină cu un ritual de binecuvântare.
Thangka se încadrează în general în mai multe categorii în funcție de tehnicile implicate; și anume Thangka pictat, Thangka de țesut, Thangka de broderie, Thangka de paster și așa mai departe. Printre ele, Thangka pictat sunt cel mai frecvent văzute. Thangka a apărut în jurul secolului al X-lea, ca o combinație de pictură chineză pe scroll, pictura din Nepal și pictura Kashmir. Thangkas-urile sunt de obicei plasate în poziție verticală, într-o formă dreptunghiulară, în timp ce există câteva care se ocupă de subiecte de Mandala care sunt pătrate. Pânza de bumbac și pânza de in sunt țesăturile comune pe care sunt pictate imaginile cu pigmenți minerali și organici, dar Thangkas-urile importante folosesc pământ. aurul și pietrele prețioase ca pigmenți. Un Thangka obișnuit are o imagine imprimată sau brodată montată pe o bucată de mătase colorată. Un băț de lemn este atașat pe partea laterală de la jos spre sus pentru a fi mai ușor de agățat și rulat. Thangka-urile acoperă diverse subiecte, inclusiv astrologia tibetană, farmacologia , teologie, Mandala, imagini ale marilor adepți, zeități și Buddha și povești Jataka ale lui Buddha. Pictarea unui Thangka începe de obicei prin întinderea unei bucăți de pânză de bumbac pe un cadru de lemn de-a lungul părților laterale. Apoi, un anumit tip de gesso este întins atât pe partea din față, cât și pe spatele pânzei pentru a bloca găurile și apoi răzuit pentru a produce suprafețe netede. .După, sunt trasate câteva linii de orientare pentru a ghida schița. Urmând o proporție fixă, imaginile sunt apoi desenate aproximativ. Zeitatea sau sfântul prezentat ocupă centrul, în timp ce alte zeități sau călugări însoțitori înconjoară figura centrală și de-a lungul graniței și este dimensiuni comparativ mai mici. Urmează colorarea. Pictorii aplică pigmenți pe schiță. Negru, verde, roșu, galben și alb sunt culorile de bază utilizate în colorare. Umbrirea este apoi făcută pentru a produce efecte picturale mai bune. În etapa finală, trăsăturile feței și ochii sunt terminate, care se face cu sfințenie numai după un ritual ținut într-o zi fixă.După finisarea detaliilor, pânza este scoasă de pe cadru și montată pe o bucată de mătase brocartă.Bastoanele de lemn sunt atașate de partea superioară și inferioară a mătasei.După o Este atașat husa de praf din mătase gossamer, este gata să fie agățată. Tradiția Karma Gadri și tradiția Menri Karma Gadri sunt cele două școli majore de pictură tibetană Thangka.
Ingredientele ceaiului cu unt sunt unt, ceai de cărămidă și sare. În fiecare familie tibetană, există un cilindru subțire din lemn care este folosit pentru a amesteca ceaiul. Un piston din lemn este folosit pentru a împinge și trage în interiorul cilindrului unde untul, sare, iar ceaiul de cărămidă proaspăt preparat se amestecă. După un minut sau două de amestecare, se toarnă într-un ibric, astfel încât să poată fi ținut cald la foc și să fie gata de servire în orice moment. Agitarea ceaiului este un ritual zilnic pentru tibetani. Aceștia sunt obișnuiți să termine mai multe boluri de ceai cu unt înainte de a începe să lucreze pentru o zi. boluri de ceai cu unt înainte de plecare. Pentru a arăta curtoazie față de gazdă, ceaiul trebuie luat încet și, între timp, spuneți gazdei că ceaiul are un gust minunat. Se obișnuiește să lăsați puțin pe fundul cănii de ceai când este terminat. Tibetanilor le place foarte mult să bea ceaiul. Pe lângă ceaiul cu unt sărat, ceaiul cu lapte dulce este o altă alternativă populară, în special la sărbătorile de nuntă tibetane. agitarea ceaiului va fi gata de servire și o ceașcă de băutură albă roșiatică va apărea în fața ta.
Oamenii tibetani construiesc aceste opere de artă unice pentru a-și arăta evlavia față de zeitățile lor și învățăturile lui Buddha. După ce întâlnesc o movilă de piatră mani, tibetanii o întorc în sensul acelor de ceasornic ca o ofrandă de rugăciune pentru sănătate, pace și protecție.
Înmormântarea stupa și incinerarea sunt rezervate înalților lama care sunt onorați în moarte. Înmormântarea în cer este mijlocul obișnuit pentru eliminarea cadavrelor oamenilor de rând. Înmormântarea în cer nu este considerată potrivită pentru copiii care au mai puțin de 18 ani, femeile însărcinate sau cei care au murit din cauza unei boli infecțioase sau a unui accident. Originea înmormântării cerului rămâne în mare parte ascunsă în misterul tibetan. Înmormântarea în cer este un ritual care are o mare semnificație religioasă. Tibetanii sunt încurajați să asiste la acest ritual, să se confrunte deschis cu moartea și să simtă impermanența vieții. Tibetanii cred că cadavrul nu este altceva decât un vas gol. Spiritul sau sufletul , al defunctului a ieșit din trup pentru a fi reîncarnat într-un alt cerc al vieții. Se crede că ordinul Drigung Kagyu al budismului tibetan a stabilit tradiția în acest tărâm al zăpezii, deși există și alte versiuni ale originii sale. Cadavrul este oferit vulturilor. Se crede că vulturii sunt Dakini. Dakini sunt echivalentul tibetan al îngerilor. În tibetană, Dakini înseamnă „dansatorul cerului”. Dakinis va duce sufletul în ceruri, ceea ce se înțelege a fi un loc vânt, unde sufletele așteaptă reîncarnarea în viitoarele lor vieți. Această donație de carne umană către vulturi este considerată virtuoasă, deoarece salvează viețile animalelor mici pe care vulturii le-ar putea captura altfel pentru hrană. Sakyamuni, unul dintre Buddha, a demonstrat această virtute. Pentru a salva un porumbel, el a hrănit odată un șoim cu propria sa carne. După moarte, decedatul va fi lăsat neatins timp de trei zile. Călugării vor cânta în jurul cadavrului. Înainte de ziua înmormântării pe cer, cadavrul va fi curățat și învelit în cârpă albă. Cadavrul va fi poziționat în poziție fetală, la fel. poziția în care s-a născut persoana. Ritualul înmormântării pe cer începe de obicei înainte de zori. Lamasi conduc o procesiune rituală la pământul de mănăstire, cântând pentru a ghida sufletul. Există puține terenuri de mănăstire în Tibet. De obicei, sunt situate lângă mănăstiri. Puțini oameni ar vizita terenurile de mănăstire decât pentru a asista la înmormântările din cer. Puțini ar dori să viziteze aceste locuri. După cântare, ruptoarele de corp pregătesc corpul pentru consumul de către vulturi. Corpul este desfăcut și prima tăietură se face pe spate. Se folosește secure și satâri pentru a tăia rapid corpul, într-un mod definit și precis. Carne se taie bucati de carne.Organele interne se taie in bucati.Oasele se sfarama in aschii si apoi se amesteca cu tsampa, faina de orz prajita. Pe măsură ce încep spărgătoarea de corp, tămâia de ienupăr este arsă pentru a chema vulturii pentru sarcinile lor, pentru a mânca micul dejun și a fi Dakini. În timpul procesului de rupere a corpului, acele păsări urâte și uriașe se rotesc deasupra capului, așteptând sărbătoarea lor. Sunt fluturate. departe de petrecerea de înmormântare, formată de obicei din prietenii defunctului, până când sfărâmatorii de cadavre și-au finalizat sarcina. După ce corpul a fost complet separat, amestecul de oase pulverizate este împrăștiat pe pământ. Păsările aterizează și țopăie, apucând pentru mâncare. Pentru a asigura ascensiunea sufletului, trebuie mâncat întregul corp al defunctului. După amestecul de oase, organele sunt servite apoi, apoi carnea. Această tradiție mistică stârnește curiozitatea în rândul celor care nu sunt tibetani. Cu toate acestea, tibetanii se opun cu tărie vizitelor celor pur și simplu curioși. Doar petrecerea funerară va fi prezentă la ritual. Fotografia este strict interzisă. Tibetanii cred că fotografiarea ritualului ar putea afecta negativ ascensiunea sufletului.
Oamenii tibetani cred că a face tsatsas este o acțiune de acumulare de merite. Ca obiecte sfinte, tsatsas pot fi găsite în stupa, nișe de roată de rugăciune, peșteri sfinte și altare ale mănăstirii sau lângă munți sfinți, lacuri sfinte și alte locuri sfinte. Mici tsatsas pot fi puse în interior. un altar portabil de amulete (numit Gau în tibetană) și luat ca amulete de cei care călătoresc. A face tsatsa este o abilitate obligatorie a călugărilor din mănăstirile tibetane. Tsatsas se încadrează în diferite categorii în funcție de ingredientele adăugate, inclusiv tsatsa de argilă simplă, care nu are niciun ingredient special; tsatsa de cenușă, care are adăugată cenușă de lama târzii; medicament tsatsa, care are ierburi tibetane adăugate; tsatsa umorală, care conține lichid produs în procedura de mumificare a lamelor înalți târzii; și tsatsa făcute de înalți lama sau alte celebrități. În plus, totuși, există unele tsatsa virtuale făcute. Călătorii norocoși pot descoperi într-o regiune că tibetanii își folosesc matrițele tsatsa ștampilând în vânt, apă și foc! Oamenii tibetani cred că totul poate fi folosit pentru a face obiectul sfânt, chiar și vântul, apa și focul. După ce tsatsas-urile au fost modelate, acestea sunt uscate sau arse pentru a fi tari. Numai după ce au fost împuternicite ritualic pot fi folosite ca obiecte sfinte!
Steagul de rugăciune
Steagulele de rugăciune sunt de fapt pătrate colorate din pânză de bumbac în alb, albastru, galben, verde și roșu. Blocurile de lemn sunt folosite pentru a decora steagurile de rugăciune cu imagini, mantre și rugăciuni. De obicei, în centrul unui steag de rugăciune, există o imagine a Calul de vânt care poartă cele trei bijuterii ale budismului. Pe cele patru colțuri ale steagului, sunt imagini cu Garuda, Dragon, Tigru și Leu de Zăpadă, care sunt cele patru animale sacre reprezentând cele patru virtuți ale înțelepciunii, puterii, încrederii și neînfricatului. respectiv bucurie. Uneori, simboluri budiste de bun augur pot fi găsite pe margini. În spațiile goale dintre imagini sunt imprimate rugăciuni și mantre.
Roata de rugăciune
Tibetanii folosesc roțile de rugăciune pentru a răspândi binecuvântări spirituale tuturor ființelor simțitoare și pentru a invoca karma bună în următoarea lor viață. Ei cred că fiecare rotație a unei roți de rugăciune este egală cu o rostire a mantrei, astfel practica religioasă îi va ajuta în schimb să acumuleze merite, să înlocuiască. efecte negative cu cele pozitive și, prin urmare, le aduc karma bună. Exercițiul religios face parte din viața tibetană. Oamenii rotesc roata zi și noapte în timp ce merg sau se odihnesc, ori de câte ori mâinile lor drepte sunt libere în timp ce murmură aceeași mantră. Budiștii rotesc roata în sensul acelor de ceasornic. Roțile de rugăciune variază în funcție de dimensiune și tip. Nu toate roțile de rugăciune sunt ținute de mână. Este obișnuit ca roțile de rugăciune de dimensiunea unei găleți să fie aliniate pe suporturi de lemn de-a lungul potecilor care înconjoară mănăstiri și alte locuri sacre, în beneficiul pelerinilor care vizitează. Mai mare Apa, focul și roțile de rugăciune ale vântului sunt construite astfel încât să fie împuternicite de apa curgătoare, lumina în flăcări și vântul care le acționează și să poată transmite mai târziu karma lor pozitivă tuturor celor care le ating. Simboluri religioase ale budismului tibetan Este obișnuit să vezi diferite simboluri religioase atunci când călătorești în mănăstiri și sate tibetane. Sunt folosite ca podoabe sacre. Cele opt semne de bun augur, sau opt motive, simbolizează, în general, modul de a progresa pe calea budistă. Urmează câteva obiecte care poartă simboluri speciale. însemnând pentru tibetani:
|